Piteştiul în cadrul istoriei Advente

Cu mult înainte ca Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea să-şi facă simţită prezenţa în ţara noastră în secolul al XIX-lea, pe meleagurile transilvane s-a constituit o grupare religioasă, o biserică, a cărei identitate cu Biserica Adventă este izbitoare.

Între anii 1588 şi 1868, se dezvoltă mişcarea sabatariană din Transilvania. Aceasta ne arată că premiera reformatoare privitoare la Sabatul biblic nu aparţine Adventiştilor de Ziua a Şaptea, atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră. Timp de trei secole de la pătrunderea reformaţiunii în Transilvania, o mişcare religioasă sabatariană independentă s-a menţinut aici. Această mişcare religioasă are o importanţă unică în felul ei, deoarece nu avem de-a face cu un crez venit din alte părţi, ci unul autohton, un produs al spiritului transilvan, predispus adevărurilor iniţiate de spiritul reformaţiunii.

În 1870, adevărurile propovăduite şi trăite de Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea au fost auzite şi dincoace de munţi. Toate datele istorice ne arată că în anul 1870, la Piteşti, pastorul de origine poloneză Mihail Czechowski predică adevărurile biblice, aşa cum le practica Biserica Adventă.

Ca urmare a conferinţelor religioase publice ţinute de pastorul M. B. Czechowski la Piteşti, ia fiinţă un grup de credincioşi Adventişti de Ziua a Şaptea, printre care şi inginerul Toma Aslan şi familia sa. Un an mai târziu se va alătura grupului de credincioşi un alt inginer, Lucian de Prato şi soţia sa, fapt ce va da consistenţă grupului acesta de credincioşi adventişti, grup ce va creşte şi-şi va continua activitatea, chiar după dispariţia lui Czechowski.

Astfel, în revista "Les Signes des Temps", anul 8, nr. 4, din 11 mai 1884, pastorul G. I. Butler, pe atunci preşedinte al organizaţiei mondiale Conferinţa Generală A.Z.Ş., în urma unei vizite făcută în România şi a unor conferinţe religioase ţinute la Piteşti, nota într-un articol al său: "Am petrecut patru zile la Piteşti, un oraş din România. Adevărul fusese deja predicat aici cu circa 12 sau 15 ani mai înainte şi el a fost primit de un grup de persoane. Ca rezultat, am găsit aici pe Toma Aslan şi alţi prieteni, păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus".

Printre delegaţii la Conferinţa Europeană A.Z.Ş. din 10 septembrie 1885, figurează şi Toma Aslan.

În anul 1931, fratele P. H. Hermann scria: "România este prima ţară din sud-vestul Europei şi a patra ţară din Europa, în care a ajuns solia adventă. Acelaşi evanghelist polonez, care a venit din America în Elveţia, în anul 1864, răspândind solia adventă pentru prima dată în Europa, a venit de asemenea şi în România. Piteşti a fost primul oraş din România în care s-a vestit acest adevăr şi de unde s-a răspândit în toată ţara..."

În revista franceză "Les Signes des Temps" din 1881, s-a publicat următorul raport al lucrării advente din România: "Noi am auzit de asemenea despre solia îngerului al treilea din Apocalipsa 14, 6-12, unde este descoperită glorioasa revenire a Domnului Hristos de a doua oară... În Comunitatea din localitate sunt treisprezece membri botezaţi".

Fratele Robert Gerber, fostul trezorier al Diviziunii Sud-europene, scria în lucrarea sa: "Die Geschichte der Aventbewegung in Europa"... "După ce M. B. Czechowski a predicat Evanghelia în Italia şi Elveţia, el a mers în România, unde a lucrat în mod deosebit în oraşul Piteşti... Aceasta a avut loc prin anul 1870".

De reţinut este şi faptul că în luna ianuarie 1884, apare primul număr al revistei "Adevărul Prezent", prima revistă în limba română a Bisericii A.Z.Ş. din România, fapt ce demonstrează activitatea comunităţii A.Z.Ş. din Piteşti.

În această perioadă de început a lucrării Bisericii A.Z.Ş. din România (1869-1900) se conturează foarte bine faptul că la Piteşti în Muntenia, la Sarighiol, Cobadin, Anadolchioi şi Viile Noi în Dobrogea, şi de asemenea la Cluj, Sibiu, Făgăraş, Viştea, Sighişoara şi Seica Mare din Transilvania, solia adventă este predicată şi iau fiinţă grupe şi comunităţi adventiste, care îşi vor continua viaţa şi activitatea lor, lucrare ce va lua o dezvoltare deosebită după anul 1900, în noul secol, al XX-lea, care a adus o uriaşă dezvoltare în toate domeniile vieţii.

Începând cu anul 1900, lucrarea adventă trăieşte perioada de consolidare şi organizare a ei. Este perioada în care activitatea ei este preluată de prima generaţie de deservenţi cultici autohtoni, care vor prelua activitatea şl conducerea lucrării advente din ţara noastră.

Astfel, solia Evangheliei găsindu-şi loc în inimi sincere, după ce a prins acolo rădăcini adânci a crescut "întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic" (Marcu 4, 26-29).